Destinaţii exotice – Thailanda, Paradisul nunţilor

Paradoxal, Thailanda supranumită şi “pământul celor liberi” este la ora actuală una dintre cele mai căutate destinaţii exotice pentru nunţi, botezeri, petreceri şi luna de miere.  Thailanda, locul unde cerul îmbrăţişează cu pasiune marea şi rămâne mut de admiraţie în faţa desăvârşirii şi exotismului insulelor cu o vegetaţie de o luxurianţă spectaculoasă, în care temple de un rafinament greu de exprimat se joacă adeseori de-a faţ-ascunselea.
Cine caută perfecţiunea, numai în Thailanda o poate găsi!
Thailanda se află la întretăierea a două ecosisteme: la vest este Marea Andaman, parte a Oceanului Indian şi locul de amplasare a două staţiuni superbe –  Phuket şi Phi Phi, precum şi a zonelor pentru scufundări  – ţimlian şi Insulele Surin ; înspre est se întinde Golful Tailandei, renumit pentru paradisurile subacvatice  – insulele Koh Samui şi Koh Tao, dar şi pentru Mu Ko Ang Thong, cel mai mare parc marin din zonă. În golf, condiţiile sunt perfecte din mai până în septembrie, iar Marea Andaman oferă cea mai clară şi plăcută apă, din octombrie şi până în aprilie.  Mările sale sunt neobişnuit de calme, arareori arătându-şi capriciile. Apele au o temperatură medie de circa 28 de grade Celsius, permiţând convietuirea în armonie a celor 200 de specii de corali, dar şi a bancurilor de peşti exotici, viu coloraţi, a ţestoaselor, baracudelor, vacilor de mare, delfinilor şi chiar a rechinilor.  Dar nu aveţi de ce să vă temeţi de aceştia. 2.600 km de litoral asigură suficient spaţiu, fiind locul ideal pentru o nuntă, un botez sau o petrecere în aer liber.

Închideţi ochii doar pentru câteva clipe şi imaginaţivă :  în faţă marea, în plete briza ei şi în nări aroma incandescentă a sute de lumânări parfumate. Ce ar putea fi oare mai sublimţ  Aţi putea experimenta o asemenea stare de spirit pe insula Koh Samui. Pe coasta sa de est vă aşteaptă popularele plaje Chaweng şi Lamai, presărate cu restaurante cochete şi cluburi de noapte ori hoteluri elegante de cinci stele, iar pe cea de vest o puzderie de plaje mici şi încă virgine. Dacă sunteţi alături de aleasa sau alesul inimii, trebuie neapărat să vizitaţi oraşul Bangkok, cu templele şi palatele sale uluitoare – Marele Palat, reşedinţa regelui Thailandei, Templul de Smarald al lui Budha (Wat Phra Kaeo), Templul Apusului (Wat Arun),  Templul lui Budha Culcat (Wat Pho) sau Oraşul Antic (Muang Boran) – pentru ca apoi să savuraţi o cină romantică, în cel mai pur stil thai. Bucătăria thailandeză e uşoară, predomină fructele de mare şi peştele, fructele şi legumele,  orezul, dar şi ierburile dintre care multe cu efecte… terapeutice.

Tipsuri pentru o nuntă/ botez în Thailanda :

Pentru a vă căsători civil în Thailanda nu este foarte greu, dacă aveţi toate actele în ordine şi faceţi demersurile oficiale din timp.  Chiar şi cununia religioasă sau botezul sunt posibile în Thailanda, cu condiţia să luaţi legătura cu ierodiaconul Serafim Raicha de la Biserica Sfântul Nicolae din Bangkok.  Pentru asistenţă turistică, contactaţi-ne imediat!

Bine de ştiut in Thailanda

Dacă trebuie să faceţi anumite cumpărături pentru nuntă, botez sau petrecerea din Thailanda, moneda naţională este  baht-ul, divizat în 100 de satang. Atât băncile, cât şi birourile de schimb valutar pot efectua schimbul valutar, zilnic, între orele 9 :00  şi 20 :00. Sunt preferate bancnotele de 100, respectiv 50 de dolari americani, pentru care rata de schimb este mai bună. Toate cărţile de credit importante sunt acceptate de băncile, restaurantele, hotelurile şi magazinele mari. Dacă plecaţi cu suveniruri din Thailanda, nu uitaţi ca la ieşirea din ţară să prezentaţi la vamă facturile bunurilor achiziţionate şi să solicitaţi returnarea TVA-ului.

(Visited 36 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns