Dragi Clienţi,
Au trecut două decenii în care ne-am amuzat şi ne-am relaxat împreună. Am explorat umăr la umăr locuri şi obiceiuri. Am crescut şi ne-am maturizat împreună, într-un proces continuu, ca martori la spectacolul lumilor. Am învățat să vă ascultăm, să înțelegem ce vă doriți cu adevărat şi care sunt obiectivele dumneavoastră. Acesta este motivul pentru care acum la 20 de ani lansăm Ziarul Vacanţelor unde veţi găsi informaţii şi trick-uri de care aveţi nevoie în călătoria dumneavoastră.
Timpul ne-a permis să ne diversificăm activitatea, să devenim o echipă experimentată în turism şi organizare de evenimente. Ați stat alături de noi ca parteneri şi ne-ați răsplătit prin încrederea şi fidelitatea dumneavoastră, prin colaborările pe termen lung, care au convins industria de travel să ne confere numeroase premii şi distincții, dintre care – LOCUL III în TOPUL FIRMELOR ediția aVI-a 2003 şi LOCUL IV în TOPUL FIRMELOR ediția aVII-a 2004 la secțiunea TURISM-AGENȚII DE TURISM.
Despre începuturi…
Povestea noastră a început în 1992, când ne-am luat licența de turism, şi ne-am avântat la drum cu o echipă mică, dar extrem de entuziastă şi muncitoare. Ne-am urmat visul, chiar dacă timpul ne-a presărat în cale urcuşuri şi coborâşuri, şi am reuşit să vă oferim consultanță şi asistență de calitate. În 1996 am devenit membrii ANAT, participând activ la întâlniri şi având inițiative de îmbunătățire a activității agențiilor de turism din România.
Am reuşit performanța de a vă putea pregăti călătoria în cele mai mici amănunte, de la obținerea documentelor necesare, până la organizarea întâlnirilor de afaceri. Pe lângă transport şi cazare, suntem în măsură să vă oferim informații utile despre destinațiile care vă interesează şi să vă obținem tarife avantajoase la hotelurile din portofoliu. Vă acordăm consultanță turistică astfel încât o dată ajunşi la destinație să vă puteți bucura şi relaxa având deja toate informațiile necesare. Vă putem rezerva bilete de intrare la obiectivele turistice importante, la spectacole şi restaurante celebre din peste 150 de țări sau recomanda un ghid care să vă îndrume spre zonele de interes local.
Nu credem într-o rețetă a succesului universal valabilă, de aceea specialiştii noştri pot gândi, special pentru dumneavoastră, scenarii ingenioase care să dea unicitate evenimentului şi să îl transforme în ceva memorabil. În plus, vă punem la dispoziție întreaga logistică necesară unor evenimente de orice anvergură, în timp record, scutindu-vă de interminabile negocieri cu nenumărați furnizori şi garantându-vă cel mai bun raport calitate / preț.
Urmându-ne visul am devenit official sales point Disneyland Paris şi agent autorizat Dertour, Meiers, ADAC, colaborând cu tour operatori de renume precum Tez Tour, Costa Crociere. De asemenea, agent Blue Air, Wizz Air, German Wings, SNCFR, din anul 2000 reprezentantă a Lewis School of English, iar din anul 2010 a Teloxx Travel Elveția în România. În vara anului 2011 am devenit Agenție asociată Happy Tour, pentru a vă oferi servicii turistice la standarde internaționale.
Echipa tânără şi dinamică a agenției de turism touroperatoare La Piovra Turista Bucureşti vă stă astăzi la dispoziție pentru a prelua organizarea vacanței, deplasării sau evenimentului dumneavoastră, oferindu-vă pachete flexibile, personalizate tuturor nevoilor.
Numai cu ajutorul dumneavoastră, în 20 de ani, am devenit ceea ce suntem astăzi: o agenție de turism cu adevărat full-service! Vă aşteptăm cu drag să călătoriți alături de noi şi în următorii… 20 de ani!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.