Condiții de intrare cu cartea de identitate în Turcia

Condiții de intrare cu cartea de identitate româneasca în Turcia

A venit vara și mulți dintre noi vor merge în vacanță în Turcia. Fie că mergem cu avionul, mașina, vaporul sau de ce nu cu bicicleta din mai 2024 cetățenii români pot intra în Turcia și cu cartea de identitate. Totuși sunt câteva condiții pe care trebuie să le îndeplinim dacă alegem să trecem granița în Turcia cu carte de identitea.

În primul rând trebuie să știm că acest lucru este valabil doar pentru viza turistică și este valabilă 90 de zile. Pentru a obține viza turistică trebuie să prezentăm la frontiera turcă toată documentația specifică unei vize turistice (bilet de călătorie dus-întors și dovada cazării în Republica Turcia), nefiind însă necesară prezentarea pașaportului românesc, în locul acestuia prezentăm cartea de identitate.

La fiecare intrare în Republica Turcia, la punctul de frontieră, cetățeanul român care va alege să intre în baza cărții de identitate va primi din partea polițistului turc de frontieră un formular unde se va menționa data intrării, numele, prenumele, cetățenia și sexul persoanei și se va pune ștampila cu data intrării. Formularul va trebui prezentat la orice control de rutină polițienesc, cât și la ieșirea din R. Turcia.

Atenție! Este posibil ca procedura de verificare la punctul de frontieră, în cazul călătoriilor pe baza cărții de identitate, să dureze mai mult decât în cazul pașapoartelor, având în vedere că pașapoartele au incluse date biometrice. Așadar, încurajăm posesorii de pașapoarte valabile minim 150 zile să le folosească pe acestea în locul cărții de identitate.  

Cartea de identitate trebuie să fie în termen de valabilitate (aceasta poate fi utilizată inclusiv în ultima zi de valabilitate pentru ieșirea din Turcia), iar paşaportul trebuie să aibă o valabilitate de minimum 150 zile la momentul intrării în Turcia şi să dispună de cel puţin o filă goală.

 

(Visited 276 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns