Patrimoniul cultural al colecționarului Nicolae Minovici

La 1905 a fost ridicată „prima casă în stil popular românesc” la bariera de nord a orașului, fiind proiectată de arhitectul Cristofi Cerchez. Clădirea a fost construită pentru a adăposti colecția deja adunată a doctorului Nicolae Minovici, iar compartimentările clădirii au fost determinate de categoriile variate de obiecte colecționate.

În clădire nu s-a locuit permanent, dar, cel puțin până în 1936, aici s-au desfășurat diferite reuniuni familiale sau colegiale, conferințe și sesiuni științifice, diverse consfătuiri profesionale. Se poate vorbi despre un muzeu privat. În acest sens a funcționat începând cu 1906, fiind prima colecție de artă populară care reprezintă toate regiunile țării, reprezentată uniform și armonios într-un spațiu special de expunere. Acest fapt face din muzeul doctorului Minovici primul muzeu bucureștean de artă populară.

În 1937, doctorul Nicolae Minovici a donat vila cu proprietatea aferentă comunei Bucureștilor, în suprafață totală de 13.878 mp. Potrivit actului de donație, vila urma să fie „pentru totdeauna un muzeu de artă națională cu denumirea Muzeul de Artă Națională Prof. dr. Nicolae Minovici”. Vila era înconjurată de o splendidă grădină în stil 1900 la care și-a adus aportul și sculptorul decorativ Wilhelm August von Becker. Doctorul Nicolae Minovici a murit în anul 1941, iar nepotul său de soră, inginerul Dumitru Minovici va prelua de la unchiul său conducerea muzeului (1941-1983).Cercetările pe teren ale doctorului Nicolae Minovici datează din 1904 – mai întâi în regiunea Vâlcea unde relații de familie îi permiteau să deplaseze mai ușor. Mai multe călătorii au fost necesare pentru a se informa și apoi spre a achiziționa țesături și ceramică, mergând din Vâlcea spre vest, trecând prin Hurez până spre Târgu-Jiu. A urmat apoi regiunea Muscel, iar în timpul primului război mondial și, ulterior, a vizitat adesea regiunea Neamțu – Văratec – Secu, unde calitatea sa de director al centrului de reeducare a invalizilor de război îl obliga să se deplaseze.

Ulterior, fiind numit profesor și la Universitatea din Cluj, a continuat să studieze și să colecționeze diverse obiecte din acea regiune. La colecția profesorului Minovici se mai adaugă și obiectele colecționate de ing. Dumitru Minovici. Acesta a fost interesat în primul rând de ceramica din Ardeal, colecționând treptat atât produsele olarilor din sudul Ardealului de la Brașov la Sibiu, cât și din regiunea Clujului. Concomitent, a colecționat și icoane pe sticlă, multe din ele achiziționate direct de la meșterul respectiv, precum și obiecte din lemn: furci de tors, căușe din regiunea Branului și Sarmisegetuza. Din Banat a achiziționat țesături, ceapse, oprege, etc.

Casa și colecția de obiecte de artă populară au fost puse încă din 1914 la dispoziția publicului. Clădirea în care se găsește expusă colecția a fost construită în 1905 de arhitectul Cristofi Cerchez, după indicațiile profesorului Minovici. Ea este o stilizare a vechilor cule, având la parter geamuri și uși mici și o scară interioară care duce la etaj printr-un foișor. Principalul element decorativ îl constituie foișorul. Cinci coloane de piatră, purtând bogate capitele, susțin tot atâtea arce trilobate. Între piedestalurile coloanelor, balustre ajurate completează nota și noblețea stilului brâncovenesc. Un turn important în patru muchii, de amintire medievală, sprijinit de un contrafort puternic, se termină cu o căciulă susținută de opt coloane simple. Plafonul turnului este pictat în frescă cu arabescuri, iar de jur împrejur 40 de clopoței de cristal emit sunete de la orice adiere a vântului.

Încă din anii 30 imobilul a fost declarat monument de arhitectură, iar macheta acestuia a figurat în deceniile cinci și șase al secolului nostru la toate expozițiile din străinătate ca exemplu de arhitectură românească.

Colecția muzeului fiind făcută de colecționari, fără un plan de dinainte stabilit, nu toate regiunile sunt egal reprezentate. Cele mai numeroase obiecte sunt costumele de port din regiunile Suceava, Ilfov – Vlașca, Argeș; țesături din Oltenia, ceramică și icoane pe sticlă din Ardeal. Textilele mai sunt reprezentate și de alte obiecte și accesorii precum peștemanuri, catrințe, cămăși și ștergare de cap, poturi – nădragi, ilice, cămăși și ștergare de cap, poturi – nădragi, ilice, cămăși cu mâneci de borangic înfrumusețate cu dantelă, brâie, scoarțe, cergi, fote, etc.

În ceea ce privește ceramica – cea ardelenească este deosebit de bine reprezentată. Sunt prezente străchini de Făgăraș care, pe un fond alb, au în mijloc motiv floral, iar ca bordură, în albastru și verde, au crenguțe de brad stilizate; cele din regiunea Sibiului au borduri cu verde, albastru și brun, iar la mijloc flori sau păsări stilizate. Ceramica de Brașov este albă, pictată sau desenată cu cornul cu albastru, precum ceramica săsească – albastră de cobalt având desenul zgâriat, reprezentând păsări, ciorchini de struguri, etc. această ceramică este cea mai veche pe care muzeul o posedă și poartă pe ea anul – cea mai veche fiind din 1789, fiind semnată cu inițialele celui care a făcut-o.

Pe blidare se poate vedea o frumoasă serie de străchini de Hurez de la începutul sec. al XIX-lea. Olăria moldovenească este, de asemenea, reprezentată, precum și ceramica de Biniș – Banat, prin mai multe oale și ulcioare care fac parte din categoria unei ceramici străvechi. Formele sunt simple și elegante, iar culoarea este a humei naturale, cu ornamente negre sau brune. Alături, pe un fond negru sau brun închis, cu picturi gălbui și verzi, se află specifica olărie maghiară. Cănile sunt, în general, de proveniență ardelenească și sunt împodobite cu flori și motive specifice regiunii de origine.

Muzeul deține și o capelă construită în bolți cu chenare, așa cum se întâlneau și în vechile așezări feudale. Colecția de icoane de aici este deosebit de interesantă prin faptul că arată începuturile picturii noastre întrucât meșterii care le-au pictat sunt români și premergători ai picturii noastre laice. Parte din aceste icoane sunt executate printr-o tehnică cunoscută sub numele de tempera, parte sunt pictate direct pe sticlă. Multe dintre ele poartă semnătura meșterului (de exemplu: Ion ot Ocna), precum și data la care au fost lucrate: sec. al XVII-lea și al XVIII-lea. Ușile acestei încăperi, sculptate din lemn, cu vrejuri și corzi de viță, în parte aurite și pictate, sunt din sec. al XVIII-lea și au aparținut unei biserici din Banat din preajma Orșovei.

Cele peste 200 de ouă încondeiate, adunate din întreaga țară, poartă specificul regiunii de origine atât în privința culorilor, cât și a simbolurilor, precum: talpa gâștei, cuișoare, traista ciobanului, crenguțe de brad, steluța, etc. Colecția a fost realizată, așadar, treptat, prin achiziții succesive între 1900-1941.

Moștenirea familiei Minovici, din numai două generații, este relevantă atât pentru dinamismul culturii românești moderne, cât și pentru istoria modernă a Bucureștilor. De numele lor se leagă edificii și instituții esențiale în domeniul farmaciei, medicinii legale sau chimiei, precum: Asociația Generală a Corpului Farmaceutic din România și Asociația Generală a Chimiștilor din România. Au redactat zeci de lucrări de medicină generală, medicină legală, criminalistică, chimie pură și aplicată, chimie analitică, etc. Au înființat o serie de asociații și societăți în domeniul medicinii și chimiei, laboratoare pentru latura practică a acestor domenii, instituții precum: Facultatea de Chimie, Institutul de chimie al Universității din București, Societatea de Salvare, Institutul Medico  – Legal, Spitalul de Urgență, etc. în domeniul edilitar și social au realizat măsuri de igienizare a periferiei Bucureștilor, de combatere a mizeriei, vagabondajului și cerșetoriei, etc. Rămân, desigur, și originalele idei adiacente profesiunii, puse în practică de prezența a două instituții muzeale de mare valoare prin stilul arhitectonic și varietatea patrimoniului exploatat.          

Angelica Iacob

Muzeul Nicolae Minovici este parte a Muzeului Municipiului Bucureşti – un complex muzeal amplu, de importanță națională, cu un patrimoniu diversificat şi numeros, reprezentativ pentru dezvoltarea oraşului Bucureşti.

Detalii: http://muzeulbucurestiului.ro

______________________________________________________________

Proiectul Reabilitare si consolidare Muzeu Nicolae Minovici a fost finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013, Axa Prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, Domeniul Major de Intervenţie 5.1 – Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea/modernizarea infrastructurilor conexe.

           Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.