► La ora actuală, această țară se află în zona verde pentru România
► Top 10 atracții turistice ale Mexicului
► Cel mai solicitat produs turistic este 𝘿𝙞𝙖 𝙙𝙚 𝙡𝙤𝙨 𝙈𝙪𝙚𝙧𝙩𝙤𝙨, sărbătoare naţională a mexicanilor, poate chiar mai spectaculoasă decât Halloweenul
Mexic a revenit în preferințele turiștilor români, fiind una dintre destinațiile îndepărtate de toamnă, în special pentru produsele tip circuit, dar și pentru sejururile la Cancun. Potrivit DAL Travel, turiștii români sunt bine primiți în Mexic și nu au mai întâmpinat nicio problemă, după incidentele de la începutul lunii februarie, de pe aeroporturile din Mexico și Cancun, autoritățile de ambele părți ajungând la concluzia că trebuie să comunice mai mult. O parte dintre turiști optează și pentru circuitele care combină mai multe țări din regiune, vizitând, alături de Mexic și Guatemala, Honduras, Belize sau Cuba.
Când ne gândim la Mexic, ne imaginăm o explozie de culoare. Cel mai solicitat produs turistic este 𝘿𝙞𝙖 𝙙𝙚 𝙡𝙤𝙨 𝙈𝙪𝙚𝙧𝙩𝙤𝙨 (Ziua celor Morţi), sărbătoare naţională a mexicanilor, care se desfășoară pe 1 și 2 noiembrie, poate chiar mai spectaculoasă decât Halloweenul, cu o tradiție de 3000 de ani și inclusă din anul 2008 în Patrimoniul Mondial UNESCO. Și pentru că Dia de los Muertos este o ocazie ideală să cunoaștem pe îndelete cultura mexicană și toate tradițiile ei, DAL Travel a pregătit un circuit unic cu prilejul acestei sărbători, cu o durată de 2 săptămâni, în perioada 26 octombrie – 9 noiembrie 2021. Traseul va include Mexico City – Teotihuacan – San Miguel de Allende – Guadalajara – Tequila – Valle de los Monjes – Valle de los Hongos – Valle de las Ranas – Chihuahua iar tariful este de 3495€/persoană + taxe.
Ce înseamnă acest festival, de origine aztecă? Parade și samba, chipuri pictate și rochii dintre cele mai colorate, o mulțime de oameni care merg la festivitatea morții burlești, mașini pictate cu semne aztece, oameni care se îmbracă în costume care o evocă pe Calavera Catrina – gravura unui schelet feminin – soția zeului lumii de dincolo care a devenit de-a lungul timpului sinonimă cu sărbătoarea. Conform legendei aztece, festivitățile conduse de zeița Mictecacihuatl („Doamna Morții”), soția lui Mictlantecuhtli, „Domnul tărâmului morților”, aveau loc în a noua lună din calendarul solar. UNESCO a declarat această sărbătoare ca fiind “Capodopera ce Aparține Patrimoniului Oral și Intangibil al Umanității”. Turiștii vor descoperi de asemenea temple, piramide și sanctuare mai puțin cunoscute, de o frumusețe remarcabilă, se vor plimba prin orășele coloniale de un pitoresc aparte, unde mariachii cu muzica lor sunt nelipsiți și se vor bucura de o plimbare inedită cu vestitul tren El Chepe către canionul neverosimil de colorat în nuanțele cuprului, cunoscut sub denumirea de Barrancas de Cobre.
“Turiștii români au căpătat o apetență mare pentru vizitarea celor două continente americane. Mexic se află în topul preferințelor, deoarece românii nu au nevoie de viză obținută în prealabil, prezentând pașaportul la punctul de trecere al frontierei. Apoi, există multe variante de curse aeriene către această destinație, dinspre Europa, destul de accesibile ca tarif, ținând cont de distanță. Nu în ultimul rând, la ora actuală Mexic se află în zona verde, cu un indice epidemiologic de 1,4 la mie, ceea ce absolvă românii nevaccinați de prezentarea oricărui document suplimentar la întoarcere. Firește, turiștii vaccinați nu au nicio problemă indiferent de culoarea destinației. De asemenea, recomand încheierea de asigurări storno și de călătorie. Un turist care are asigurare storno, dacă este depistat pozitiv înainte de plecare, își va putea recupera toți banii aferenți pachetului turistic”, subliniază Daniela Nedelcu, director general DAL Travel, unul dintre cei mai cunoscuți touroperatori din România cu produse turistice tip premium și de circuit, înființat în anul 2000.
Momentan Mexic NU solicită în mod obligatoriu prezentarea unui test covid dar este recomandat ca turiștii să aibă certificatul de vaccinare. Față de anii trecuți, nu se remarcă schimbări esențiale ale tarifelor, atât pentru transportul aerian, cât și pentru cazare.
Iată care este topul atracțiilor turistice ale Mexicului preferate de români (o mare parte a acestora fiind incluse în circuitul colonial Dia de los Muertos):
- Mexico City
- Situl arheologic Chichen Itza
- Situl arheologic Teotihuacan
- Stațiunea Cancun
- Zona arheologică de la Palenque
- Situl arheologic Uxmal
- Canionul de Cupru (Copper Canyon) – o minune a naturii, situată în lanţul muntos cunoscut sub numele de Sierra Madre de Vest, din nordul Mexicului
- Orașul Oaxaca
- Orașul colonial Campeche
- Cascadele de la Agua Azul
Destinația turistică Mexic iese în evidență prin:
► spaţiu plin de mister, de culoare şi de ritmuri alegre, cu sombreros şi mariachi
► plajele însorite, înconjurate de vegetaţie luxuriantă şi mângâiate de apele turcoaz ale Mării Caraibilor
► cea mai nordică țară vorbitoare de limbă spaniolă din America Latină
► situri arheologice ale civilizaţiilor precolumbiene
► muzică ritmată care se aude aproape de peste tot
► aroma mâncărurilor picante şi a băuturilor exotice, de unde rezultă un „cocktail mexican”
În 2020, Mexic a înregistrat 23,3 milioane de turiști străini, cu o scădere de aproape 50% generată de pandemie față de 2019, însă 2021 indică o revenire puternică a turismului, doar în primele șapte luni ale anului fiind înregistrați 17,28 milioane de turiști străini, în creștere cu 20,4% față de perioada similară a anului precedent.
Un alt produs turistic care se bucură de mare succes este Marele Circuit al Mexicului, care cuprinde toate principalele atracții turistice și istorice ale țării, traseul incluzând: Mexico City – Teotihuacan – Puebla – Oaxaca – Monte Alban – Mitla – Tuxtla Gutierrez – Sumidero – San Cristobal de las Casas – Chamula – Palenque – Yaxchilan – Bonampak – Campeche – Uxmal – Merida – Chichen Itza – Cancun. Următorul astfel de circuit va fi organizat de DAL Travel în perioada 19 noiembrie – 3 decembrie 2021, la un tarif de 1840 de euro de persoană + taxe.
Alte programe pentru turiști individuali dedicate Mexicului sunt Best of Mexico City & Plajă în Cancun, Discover Mexic, Best of Mexic, Incursiune în Mexic, Sejur în Cancun, Mexic – Periplu gastronomic și Mexicul Colonial & Puerto Vallarta.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.