Săptămâna ce a precedat sărbătoarea ortodoxă a Floriilor a fost una cu adevărat de lucru pentru un grup important de jurnaliști de turism, membri ai Clubului Presei de Turism – FIJET România. La invitația lui Mihai Scarlat, administratorul pensiunii Casa Pescarilor, cu sprijinul Asociației Descoperă Sulina, al pensiunilor și al autorităților din Sulina, au fost prezenți în perioada 25-28 aprilie 2024 în locul în care România se întâlnește, prin Dunăre, cu Marea Neagră.
Una dintre cele mai frumoase destinații ale României ne-a fost dezvăluită în toată măreția ei printr-un program pregătit cu adevărat profesional.
Dacă Sulina și Delta Dunării au fost prezentate la târgul de turism World Travel Market (WTM) din Londra, sau dacă de doi ani locul se află în Top 5 al Destinațiilor FIJET România, nu înseamnă că toată lumea știe ce se întâmplă în portul situat la Dunăre și Marea Neagră. Fiind situată între ape, se poate ajunge în Sulina doar pe cale năvală, iar Navrom-ul pune la dispoziție acum o varietate de nave fluviale moderne care pleacă din Tulcea, prin Maliuc, Mila 23, Crișan, până în Sulina. Grupul a mers spre vărsarea Dunării pe catmaranul Express 2 Fieni, iar la întoarcere pe vaporul Moldova și drumul a variat între 3 și 4 ore, dar a meritat.
Cazarea grupului a fost asigurată de pensiunea Casa Pescarilor, dar am văzut mai multe alte locații din oraș – Casa Coral, Mila 2, Terra Blue, Complex turistic Class, sau Casa Carpov, toate oferind cazare la un nivel european pentru turiștii pe care îi primesc. Despre mâncare nu vă povestim ca să nu vă stârnim poftele culinare. Aceleași locații, dar și restaurantul Marea Neagră, s-au întrecut în preparatele din pește specifice perioadei și în serviciile oferite, iar grupul de tineri dansatori ai casei de cultură și corul ucrainean din Sulina și-au arătat măiestria în fața jurnaliștilor.
Delta Dunării își dezvăluie măreția
Deși este una din cele mai vechi așezări din România, cu o vechime de aproximativ 1.300 de ani, Sulina este în prezent un orășel preponderent pescaresc și turistic, situat la cea mai mică altitudine medie din țară, ce se întinde de-a lungul Dunării la 1 km de litoralul Mării Negre. Centrul de informare turistică Unique au Monde, situat pe faleza Dunării oferă multe alte amănunte din istoria și prezentul orașului. Este locul unde au iubit și au fost îngropați pirați, pescari, salahori și căpitani de nave, marinari, negustori și eroi care au luptat în războaie. Poate că informațiile noastre ar fi fost mai sărace dacă nu ne-ar fi însoțit în turul istoric al zonei Valentin Lavric, profesor în Sulina şi membru al Asociaţiei Descoperă Sulina. Domnia sa, cu un talent înnăscut de povestitor, ne-a prezentat atât legendele cât și istoria locului. Iar în final ne-a povestit despre cei care îşi dorm somnul de veci în Cimitirul Cosmopolit, cimitir cu zone rezervate catolicilor, protestanţilor, evreilor, turcilor, ruşilor lipoveni şi ortodocşilor, majoritatea greci şi români. Mormântul piratului din Sulina, Gheorghios Kontoguris (1838-1871), este cel mai căutat de vizitatorii acestui loc special, supranumit și Uniunea Europeană a Morților.
Dar cum ar fi să jungi în Sulina și să nu vezi Delta Dunării? Un bun start este la Centrul de vizitare Sulina al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD), o adevărată poartă pentru vizitatori. Pășind prin poartă, o plimbare pe canalul Vătafu cu vaporașul de la Mila 2, spre Lacul Roșu Roșuleț, dezvăluie diversitatea speciilor care aleg acest loc, iar aprilie este în fiecare an un nou început al vieții. Plimbarea cu o ambarcație mai robustă la vărsarea Dunării în mare este apogeul vizitei, pe traseu descoperind farul vechi (al doilea din cele 3), stația meteo și farul nou, Golful Musura și Insula K, cum a fost denumită de experți, numită și Insula Musura sau Insula Fericirii. Cel mai nou pământ al României (alături de insula Sacalinul Mare) se naște în Marea Neagră, la nord de gura de vărsare a Brațului Sulina, ca urmare a acumulării aluviunilor aduse de către brațul Chilia, și este deocamdată un nou paradis al păsărilor. Dar cei mai curajoși din grupul de jurnaliști au avut parte și de o experiență pe apele Dunării, folosind caiacele…
Când grupul de jurnaliști de turism părăsea temporar Sulina numeroși turiști și localnici se pregăteau de startul ediției a șaptea a Sărbătorii Scrumbiei Albastre – 2024! Sulina așteaptă cu brațele deschise!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.