Curse de linie sau low cost?

De câte ori, nevoiţi să ne deplasăm pe distanţe mari, cu avionul, nu ne-am pus această întrebare? 
Dar ce înseamnă de fapt curse de linie (sau regulate) şi ce se înţelege cu adevărat prin low cost?

Cursele de linie sunt cele operate de o companie aeriană în conformitate cu orarul său public, în aceleaşi zile şi la aceleaşi ore, pe durata unui sezon întreg, cu excepţia cazurilor de forţă majoră (vreme nefavorabilă, atac terorist etc). Pentru a se opera o cursă regulată se folosesc  aeronave diferite, aeroporturi mari, principale, se zboară atât direct, cât şi cu escală, fiecare companie aerienă importantă având propriul său hub (nod aerian). Pentru ca aceste curse să fie eficiente este  necesar să existe un trafic constant de pasageri, cu un volum suficient de mare încât să se permită recuperarea cheltuielilor din veniturile încasate.  Evident că se foloseste şi diferenţierea tarifară, operatorii de curse de linie introducând în acest scop clasele de servicii, noţiune care se referă la un număr de locuri cu acelaşi grad de confort şi acelaşi tip de servicii oferite. Tarifele pe cursele regulate/ linie sunt stabilite de IATA (Organizaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni), şi sunt folosite ca repere în politica comercială a unei companii, fără a avea caracter obligatoriu. În ceea ce priveşte clasele de servicii, iniţial au existat două clase – „First” („Întâi”)  şi „Economy” („Economică”), dar diferenţierea ofertelor a impus să se ajungă la trei sau chiar mai multe asemenea clase.  Aşa au apărut  – „First Class” şi „Business Class”, la un nivel sporit de confort, apoi „Economy”, „Tourist” şi „Budget” – la confort redus; dar majoritatea companiilor aeriene folosesc şi astăzi doar două clase – „Business” şi „Economy”. Deoarece nici o companie nu poate vinde mereu bilete la tariful maxim, diferenţierea tarifară s-a produs în funcţie de o serie de criterii: după clasa de confort, după sezon, după politicile concurenţei, după promoţii etc.  Pasagerii au posibilitatea să cumpere bilete clasice, cu date fixe de plecare şi întoarcere,  respectiv bilete “open” sau “deschise”, ceea ce înseamnă că nu se rezervă decât plecarea, întoarcerea rămâne deschisă pentru o anumită perioadă de timp. În această perioadă se poate rezerva returul oricând este convenabil, dar totdeauna cu condiţia să existe locuri în clasa de rezervare pentru care este alocat biletul. De asemenea, pasagerii pot să îşi rezerve locul în avion şi să îşi aleagă meniul de catering, acest din urmă serviciu fiind folosit pe toate cursele de linie cu o durată a zborului mai mare de 1 oră. Pasagerul de la clasa „Economic” poate lua cu sine, la cală, fără să plătească taxe suplimentare, o piesă de bagaj având o greutate de 23-25 Kg, iar cel de la clasa „Business” poate transporta gratuit 3 piese standard de bagaj. Excedentul de bagaj de cală se transportă contra cost. În ceea ce priveşte bagajul de cabină, fiecare pasager are dreptul să transporte, gratuit, o piesă de bagaj de mână (cu o greutate maxima de 10 kilograme) şi un obiect personal ( ex. geantă, servietăsau laptop). Copii  pot călători neînsoţiţi pe cursele de linie dacă părintele sau tutorele anunţă acest fapt încă din momentul rezervării biletului de călătorie; pentru cei între 2 şi 5 ani se solicită un însoţitor din partea companiei aeriene, căruia îi va plăti un bilet dus-întors; primeşte confirmarea din partea companiei pentru transportul minorului şi existenţa însoţitorului; completează obligatoriu formularul de cerere de însoţire (Handling Advice) existent la ghişeul de înregistrare. Atât pentru cursele interne, cât şi pentru cele externe se percepe o taxă pe segment pentru transportul minorilor neînsoţiţi.

Conceptul  de low cost este originar din Statele Unite de unde s-a răspândit rapid în Europa la începutul anilor 1990. Termenul caracteriza inițial companiile aeriene care reușeau să aibă costuri mai reduse decât competitorii, însă, datorită publicului și mediei, termenul a început să se refere la companiile aeriene care oferă bilete la prețuri foarte scăzute prin eliminarea unor servicii. Cursele low cost presupun, în general, vânzarea de bilete la prețuri foarte scăzute prin eliminarea unor servicii tradiționale oferite pasagerilor. Companiile low-cost folosesc un singur tip de avion, pentru a reduce costurile de întreţinere şi de îmbunătăţire. Se fac multe zboruri, se utilizează o singură bază şi un singur echipaj. În acest fel, costurile sunt reduse, iar compania poate face uşor profit. De asemenea, în comparaţie cu companiile de linie, zborul low-cost presupune servicii minime: clientul nu primeşte un loc, ci va ocupa primul loc liber pe care îl va găsi; nu se servesc mâncare, băuturi sau ziare, dar toate pot fi cumpărate. Pasagerul poate lua doar două bagaje, cu greutate maximă de 10-15 kilograme, fiecare kilogram suplimentar costând în plus. Pentru călătorii scurte, o valiză mică poate fi luată ca bagaj de mână (gratis). Bagajele de mână au în general dimensiunile maxime 20x40x50, iar limita de greutate este de 10kg. Copiii neînsoţiţi nu au voie la bord. Se zboară numai curse punct-punct, fără escale şi sunt folosite în general aeroporturi secundare .

Cântărind avantajele şi dezavantajele celor două tipuri de curse, cele mai mari diferenţe sunt de natură tarifară. Companiile low cost  au o politică tarifară extrem de dinamică. Planificând călătoriile în avans și cumpărând biletul cu 2-3 luni înainte, preţul poate fi cu 50-70% mai mic decât al biletelor cumpărate cu 1-2 săptămâni înainte. Sunt situaţii în care, de exemplu, dacă doriţi să rezervaţi cu o lună înainte, preţul unui bilet low cost să fie cu numai 30-40 de euro sub preţul oferit de o companie de linie. Uneori, preţurile pot fie egale sau cel oferit de low cost să fie mai mare. Totul a devenit relativ în industria aviaţiei, depinde de perioada în care călătoriţi şi de promoţiile oferite. Valabil atât la companiile aeriene de linie, cât şi la cele low cost: cu cât rezervaţi mai din timp, cu atât preţurile sunt mai mici.

Ținând cont de cele explicate ceva mai sus, înţelept ar fi să alegem:

curse de linie pentru zboruri long sau medium courier, deci pe distanţe mari (curse transcontinentale) sau medii (curse regionale), pentru că nu există încă o altă variantă low cost;

-curse low cost pentru zborurile de short courier, deci pe distanţe apropiate, europene, regionale şi locale, pentru că sunt mai ieftine decât călătoria cu trenul, şi durează mai puţin decât călătoria cu autocarul sau microbuzul.

Agenţia touroperatoare La Piovra Turista vă oferă transport, cazare, masă, în funcţie de variantele dorite.

This entry was posted in Bilete Avion, City Break, Informari turisti, Pe intelesul tuturor and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply