ANAT îl invită pe premierul Victor Ponta o săptămână, la Mamaia

welcome-MamaiaAsociația Națională a Agențiilor de Turism îl invită pe premierul Victor Ponta în vacanță la Mamaia, alături de familia sa, pentru a testa serviciile oferite pe litoralul românesc și să studieze tarifele de cazare.

“Îi lansăm invitația să petreacă o săptămână la Mamaia, gratuit, la ce hotel dorește, împreună cu familia, ca să vadă litoralul românesc și prețurile practicate aici. Dacă sunt mai mari decât la Miami, cu această ocazie să scadă și taxele. De acum vrem TVA zero la sută, dacă tot e scump la Mamaia. Trebuie să luăm, evident, măsuri să reducem taxele”, declară Alin Burcea, prim-vicepreşedinte al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism.

Reducerea TVA la 9% pentru pachetele turistice, care a dus în acest an la ieftinirea vacanțelor pe litoralul românesc, a impulsionat turismul, situație evidențiată în statisticile prezentate de Institutul Național de Statistică. Este însă nevoie de adoptarea mai multor măsuri pentru ca turismul românesc să devină mai competitiv, dar și să ajungă la 6% din PIB, nivelul de potențial estimat de World Tourism & Travel Council în cazul țării noastre, față de 2%, în prezent. Se arată într-un comunicat transmis de Asociația Națională a Agențiilor de Turism.

This entry was posted in ANAT, Asociatii din turism, Informari turisti, Mamaia, Stiri turism, Vacanta Romania and tagged . Bookmark the permalink.

Leave a Reply